Despre mine

Istorie cu albine

Nu iubeam prea mult albinele. Movitul e lesne de inteles: intepaturile. Cand eram la liceu,sau chiar mai mic, mai mergeam la stupi caci ai mei erau apicultori. In general veneam cu un ochi umflat si asta nu dadea bine la fete. Si foloseam ocazia, sa povestesc cine stie ce acte de vitejie infaptuite cu flacaii adversari. Am zis ca albinele nu-s de mine. Si m-am pus pe agonisit prin strainataturi si cu economiile facute dolari am venit sa investesc in tara romaneasca. Si am facut o inspectie a pietii romanesti: la un moment dat ba cumparam pui de gaina, ba de curca, ba oi, ba vaci. Si in final am luat albine. Initial le-am ingrijit sa scot profit. Si inevitabilul s-a produs: le-am indragit treptat.

salcam 2012

Iata intreaga poveste:

A fost odata ca niciodata o stupina asezata intr-o padure din Muntii Dobrogei. Era stupina unui stupar batran. Am mers s-o vad. Era asezata in panta si albinele erau pe-afara in cautare de hrana. Erau multe si marunte. Tot acolo se afla si o cabana vopsita verde, parca facand parte din peisajul de primvara inverzit. Era invelita cu tabla stralucitoare, in care apicultorul putea ramane peste noapte si sa se adaposteasca de intemperii. Aceasta cabana urma sa imi fie tovaras de drum pe campiile si in padurile patriei cand mergeam in pastoral, in pribegie. Tot aici fixam centrifuga si scoteam miere, multa miere ca nu mai aveam unde s-o pun. Sau paote mi se parea mie ca e multa, din cauza ca nu prea aveam vase pentru depozitat mierea.
Dupa vreo 7 ani de albinarit am luat o pauza pentru plecarea in lume larga. Insa mai apoi mi-am dat seama ca am devenit albino-dependent, si am cumparat iar albine. Acum caut pe net cu pasiune diferite metode de crestere de albine, de matci, despre inmultire, intretinere etc. Am cumparat toate lazile noi, moderne, toate ramele noi din lemn de tei deschise, insarmate cu sarma de inox si lucrate ca mobila. Pentru iarna impachetez cu grija stupii, cu polistiren, ziare, paturele etc, ca sa nu sufere de frig in timpul iernii. Insa doar atat ar fi insuficient, daca din timp nu le-as fi pregatit cu atentie hrana pentru iernat. In august si septembrie in fiecare zi am pus in hranitor miere (recoltata de peste an) ca sa le stimulez sa creasca numeric pentru a infrunta iarna mai bine, si pentru a completa rezervele de iarna. Aceeasi lucrare am facut-o si primavara prin martie. Imediat ce am inceput hranirea le-am vazut mai vesele, mai vioaie. Si asta nu este o impresie, este stiut ca ele sunt foarte mult ajutate de aceasta interventie a apicultorului. In fiecare seara, cand venea ora de hranire (cam inaintea apusului de soare) le vedeam pe la hranitor dadeau tarcoale, stiau ca vin cu dulceata. Si chiar daca sunt doar niste insecte mici, ca si la alte animale, se formeaza reflexul conditionat. In cazul nostru, probabil cand auzeau capacul dat la o parte, la acea ora, parca se asteptau sa primeasca ceva bun.
Probabil stiti ca albinele cunosc stapanul si deci ii rezerva mai putine intepaturi cand umbla la stupi, decat unui strain. Este o mandrie cand te plimbi printre stupi si sti ca locuitoarele acestor casute de lemn te recunoasc…
Si in sezonul rece, sau cel premergator iernii, in fiecare zi le vizitez, sa vad ce mai fac, pe unde mai umbla si sa le salut. Cand vine zapada urdinisurile pot fi acoperite de zapada ca oricum ele respira prin zapada (sa nu fie inghetata, bineinteles). Eu insa nu am rabdare, si nu ma lasa inima sa le las asa. Cum da putina zapada imediat le curat si aiba destul aer. Si cum da o zi mai calduroasa, imediat fac un control rapid pe la unii stupi sau la toti daca tine destul timpul frumos. Umblu cu atentie sa nu strivesc nici macar o albina. Si in timpul verii, daca cumva vad o albina cazuta in adapatoare, o scot de urgenta. Anul acesta le-am aparat de viespi, furnici, bondari, prigorii, soparle. Sunt multi daunatori si datoria apicultorului este sa le pazeasca. Am stat toata vara cu ele, ca le apar de daunatori si de hoti, si am dormit acasa doar cateva nopti in toata vara. Dar asta e viata care mi-am ales, asa e stuparia.
In vara anului acesta, pe albine le-am plimbat excesiv: in vreo 12 locuri am fost cu ele in pastoral, din luna martie, cand noaptea ingheta apa la padure unde am fost cu ele la corn, pana toamna tarziu in balta la izma, cand au venit ploile. Si chiar daca anul acesta nu a fost o productie de miere grozava, sunt multumit, caci s-au simtit si ele bine si plimbate. Mai sti, poate ca imi vor multumi la anul pentru grija si pasiunea mea pentru ele! Oricum ar fi, un stupar care iubeste albinele, indiferent de productie, tot pasionat de ele va ramane. Caci sunt atat de dragute si gingase!

liviuanastase@gmail.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s